În interiorul tau creste un vulcan, simti o caldura insuportabila, în acelasi timp parca ai impresia ca cineva arunca cutite în tine, le simti, iar sângele tau încearca sa îl topeasca.
Cât de confuz esti!
Privesti în jur si ti-ai dori ca sufletul sa se dezbrace de trup si sa se plimbe, acum undeva, pe meleagurile natale.
Clujul a înghitit toata fiinta mea, ma simteam singura, aveam impresia ca voi rataci ore întregi, înconjurând aceleasi strazi, nici nu ma mai simteam eu, mergeam ca un robot privind prin parti si…si in sfârsit vad: ,,200m UBB”,eram cel mai fericit om! Oare cât voi purta pe mine pielea aceasta de boboc? Oare cât timp voi umbla buimaca, nefiind în stare sa memorizez câteva puncte de reper pentru a ma orienta in spatiu? Oare cât timp voi zâmbi auzind ,,servus” (când l-am auzit pentru prima oara m-am gândit ca poate e un nume si stiu ca si multi alti boboci s-au gândit la fel, dar nu vor recunoaste niciodata, pentru ca în aceasta si consta arta de a fi boboc: nu stii nimic, dar îmbraci o masca atât de serioasa pe fata de parca ai cunoaste tot)?
Toate acestea roiau prin mine când am primit semn de la ,,îngerul meu pazitor’’ (Fiecare boboc are un înger pazitor foarte rabdator). El mi-a zis ca e timpul sa fiu curajoasa si sa încerc sa musc din ceea ce înseamna Clujul si viata de student. A umblat cu mine o zi întreaga, nu stiu cum de a avut atâta rabdare, mi-a aratat cum se respira în Cluj, îmi raspundea la orice întrebare, nu se supara daca ma întreba pe ce strada suntem si eu nu stiam raspunsul corect, desi mi-a spus el de vreo 10 ori.
În sfârsit am început sa simt pamântul sub picioare si sa realizez unde ma aflu, când am auzit cum cineva striga; era studentul din mine, îmi cerea sa îi permit sa puna stapânire pe fiinta mea. Privind la îngerul meu, care a trecut deja prin treapta studentiei, am închis ochii si i-am zis acelui care tot striga în mine: ,,DA!’’.
Din labirintul copilariei nu poti iesi asteptând-o pe ,,Ariadna cu firul ei’’, trebuie sa îti permiti sa primesti schimbarea, trebuie sa încerci haina de student, nici nu îti poti imagina cât de bine ai putea sa te simti in ea.

Alina Tcaci.
Revista Accent Basarabean Nr.1