Comunismul - mit şi realitate
2010-01-20
În data de 17 noiembrie 2009 în cadrul Institutului Cultural Român din Bucureşti a avut loc dezbaterea numită „Miturile Comunismului Românesc” avându-i ca invitaţi pe Raluca Grosescu, şeful Serviciului de documentare si cercetare din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor din Romania, Ion Manolescu, romancier, eseist, Ioana Popescu precum şi istoricul Cristian Vasile. Discursurile celor invitaţi au cuprins teme din cele mai diverse precum : modul de realizare a distribuţiei ideologiei marxiste, ( care in România se realiza atât prin cultul personalităţii cât şi prin forme mai subtile de îndoctrinare; cele de tip soft, prin construirea lecţiilor din manuale pe baza „miturilor marxiste”, mitul industrializării, mitul istorie glorioase şi mitul ecologiei comuniste), teoria miturilor decomunizării din 1990, printre care se număra; cel al reconcilieri cu trecutul comunist şi mitul informatorul. După această expunere teoretică a urmat partea interesantă a dezbaterii: confruntarea teoriei cu realitatea aşa-zisei „epocii de aur” sau mai bine spus deconstrucţia teorie, căci în sală se aflau şi supravieţuitorii regimului ceauşist.
Pentru unii acest regim a însemnat o evoluţie în ierarhia socială, un nou status, un pas spre o viaţă sigură, iar pentru ceilalţi, cei cu „origini nesănătoase” a însemnat o viaţă în întunericul terorii şi al fricii.
Lăsând la o parte conceptele descoperite şi amintirile nostalgicilor, această dezbatere m-a făcut să apreciez modul de organizare al noii societăţi, ai cărei stâlpi de susţinere sunt respectarea indiviziilor şi libera iniţiativă. Este o societate în care totul depinde de noi, noi decidem ce vrem, când şi cum. În epoca glorioasă statul hotăra ce vrei, când vrei şi cum vrei. Recunosc, România lui Silviu Brucan nu este una a prosperităţii colective, dar este una a individului şi a capacităţii sale de decide pentru el! Noi, tineretul capitalist, îţi uram la revedere, pentru că vrem să depindă de noi construirea destinul nostru!
Teodora Buga
Revista Accent Basarabean Nr.1








Add a comment