Lui Van Gogh
2009-11-16 21:29
Iar taci...,ce rece e,
Asculta…vintul scrie soapte,
Un trist amurg respira greu
Culoare tese-n noapte.
Obraz neras, un pat oranj
Si pensula in mina
Iar gustul vinului amar
Incepe sa le-mbine:
O taina-albastra tace cum
O stea ar vrea sa fie
Un murmur galben totusi vrea
In preajma ei sa fie.
Ce greu respiri…deja e cald
Si totusi simt napasta
Si totusi nu iti este clar
A cui lumina-i stoarsa.
Din deznadejde si din rani
Lumina-ti aurie
Amarul vin, amar destin
Iar arta-ti vesnic vie
Irina S.
vin alb sec
2009-08-15 13:50
nu am vorbit niciodată despre asta
icoana ce stă pe noptiera din dreapta mea
nu ne-a intimidat niciodată mai mult
Isus avea acelaşi zîmbet blajin de fiecare dată
uneori mă întrebam cum de nu-i lăcrimează
ochii de la prea mult fum de ţigară la fel cum se
întîmplă cu ai mei cînd sînt în cluburi de noapte
cum de suportă mirosul de vin alb din paharele
noastre ce le lăsam cu nonşalanţă în faţa lui
el nu era gelos aşa cum e femeia de serviciu
de la facultatea mea care aruncă cu mătura
în cîinii ce se împerechează înaintea ei
trupurile noastre ca argila albă nu sînt conştiente
de existenţa lor rătăcesc prin Grădina Eden
nu au de cine să se ascundă
şarpele a fost exilat avem dreptul să gustăm
din pomul interzis din pizza amore şi sex din plin
dimineţile au dispărut am alungat timpul din
sufletele noastre l-am scuipat împreună cu saliva
fără să ne dăm seama acum gurile noastre au un miros sec
Dumitriţa Paladi
Universitatea de Stat din Moldova,
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării
Chip de Soare
2009-07-27 22:03
Mamă bună chip de soare
Cu petale de argint,
Rază ruptă de la soare
Al cuvântului alint.
Lângă palma ta fierbinte
Eu, copilă am crescut
Şi de vocea ta cuminte
Învăţat-am să ascult.
Tu eşti stea în cer ascunsă
Eşti o pasare in zbor,
Eşti o floare de val dusă
Şi blândeţea unui nor.
Te ascunzi printre cuvinte,
Printre cântece de dor.
Eşti o perla din adâncuri,
Val de mare, vânt uşor.
Te iubesc atât de tare
Şi nici când nu voi uita,
Că o inimă mai mare
Nu mai are nimenea
Marina
Scoala Medie Cania, R. Cantemir
Clasa VI .
Regulile Jocului
2009-07-11 18:15
pe corpul meu e scris un cuvînt
vrei să-l descifrezi pentru a-mi afla
părerea despre tine
prima literă e desenată pe umărul stîng
celelalte le vei găsi de unul singur
e un lexem lung
fiecare semn e în altă limbă
eşti poliglot?
cunoşti criptografia?
ai al treilea ochi?
să nu uiţi de entuziasmul copiilor
cînd unesc
un puzzle complicat
să nu mai spui niciodată
că sînt ininteligibilă
ţi-am descoperit secretul
dacă citeşti cuvîntul
ai să primeşti drept
premiu un alt cuvînt
Dumitriţa Paladi
Universitatea de Stat din Moldova,
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.
Efemer şi Viaţă
2009-07-05 09:56
Iubesc ce’a fost mai demult, demn de iubit,
rămăşiţele unui cuib de viaţă.
Acum valorile s-au schimbat,ce’a fost demult,
rămân ca rămăşiţe ce provoacă greaţă.
Păşesc pe’un drum îngust, ce mai ‘nainte,
era singura cale…
Diversitatea, însă, a adus schimbare,
o poticnire populară în adevăr ce amputează orice speranţă.
Cândva iubeam ca oameni noi,demni de sculptat,
aripi întinse spre cer şi viaţă.
Efectele timpului nou ce’a învechit acea sculptură,
vandalizând aripi, a’ntunecat şi cerul, rătăcindu’ne în ceaţă.
Când licărea vreo imagine limpede, demnă de cercetat,
ne agăţam cu putere de viaţă…
Acum orbirea canonizată scrie constituţii
de neînchipuit pentru omul ce’a fost demult,aproape perfect.
Începutul existenţei avea ca prieten timpul şi mişcarea,
dar mai ales Cuvântul-VIAŢĂ…
Continuarea existenţei spre sfârşit,
catarg al păcatului ce inundă omul, are ca duşman…iubirea.
Privesc acum ‘napoi la ce a fost mai demult,demn de iubit,
la Crucea cuibului de viaţă…
De’acolo ne tragem noi seva şi energia,
căci Crucea’nsângerată este demnă de iubit,dar omul o interzice…
Petru-Eremia Moldovan
Universitatea Babes-Bolyai,
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.
Sa te înţeleg
2009-07-02 01:07
Să te înţeleg
În corpu-ţi gigant ocroteşti al doilea cer
cel al albastrului întunecat.
Ochii tăi plini de valuri sărate
privesc spre zarea abisului.
Braţele tale cuprind în îmbrăţişări repetate
viaţa şi moartea, coşmarul şi visul.
Gura ta cupidă de gânduri
se deschide sacadat lovind nisipul.
Gnoseologia din tine mă face
să mă apropii tot mai mult,
şi mai mult de neliniştea ta.
Vreau să pătrund în cerul tău
Vreau sa te înţeleg.
Oamenii nu merită ?
Atunci, mă voi dezbrăca de trup
de tot ce-i omenesc în mine,
nu am nevoie de mâini să te ating
nu am nevoie de ochi să te văd
nu am nevoie de urechi să te aud
am nevoie de gând să te simt!
Daniela Cervinschi
Dogma Decadenţei
2009-06-07 10:41
"L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini, şi I-au pus-o pe cap...Apoi au început să-I ureze, şi să zică: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!”...Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau... Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit…După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească...I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat... După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare. .. . Dar Isus a scos un strigăt tare, şi Şi-a dat duhul… unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă.. .” Sfânta Scriptură
Dogma decadenţei
Am luat un pumn de nisip,
şi’am înecat nările străinului din umbră.
S’a înecat şuvoiul de minune,
sub aripa’i ce o purtam cunună…
Pe buze i’am pus lacrimile luminii,
şi’am îngheţat în taină zborul…
Pe braţele cu nori i’am vărsat cenuşă
şi’am pângărit destinul, zdrobindu’i piciorul.
Sub frunze de mormânt i’am otrăvit petala.
În mare fast păgân l-am îmbrăcat cu-o ploaie surdă.
Pe ochii lui am presărat frânturi de suferinţe
şi tot din viaţa lui şi trupul blând ca să se frangă.
În el trăiam o linişte sanctuară şi deplină, egoistă
mă bucuram în patimile bolilor şi’n ochiul ce se frange…
Apoi lovindu’l, căzu din el un diamant din scoicile absurde,
Eu l’am legat pe înger şi l’am întrebat, în moarte, de ce plânge…
Petru- Eremia Moldovan
Universitatea Babes-Bolyai,
Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicarii.
S-a dus Poetul
2009-03-30 14:52
Lui Grigore Vieru
S-a dus Poetul neamului român!
S-a înălţat să scrie, printre nori,
Lăsând în urma celor ce rămân
Poate mai mult decât un pod de flori.
S-a dus Poetul!... poate Dumnezeu
O să îl ierte şi-o să-l facă Sfânt,
Ca să-i ajute neamului, la greu,
Şi să ne mântuiască pe cuvânt.
Un vis în mintea omului de rând,
Şi Prutul, pregătindu-se de Post.
S-a dus poetul!... n-a murit nicicând
Ci s-a născut şi tot a fost şi-a fost...
(Bodea Emil)
Cuvinte chinuite
2009-03-05 13:40
Vă supăraţi pe mine ca vă trezesc din somn?
Vă supăraţi pe mine ca vă decapitez?
Vă supăraţi pe mine ca vă înec în
ape tulburi de nămol?
Încercând să –mi alin lacrima, dorul
zbuciumul, suspinul,
vă torturez pe voi cuvintelor.
Mă folosesc de voi
pentru a-mi construi poduri de lumină.
Mă zidesc pe mine insămi,
Câte un cuvânt, câte un cuvânt
până nu mi se mai văd păsurile.
câte un cuvânt, câte un cuvânt
până nu mi se mai văd durerile.
Mă urâţi ca vă spintec cu prostie şi
inutilitate?
Că vă transform in păsări fosilizate?
Nu cer sa mă iertaţi,
deşi îmi cer iertare , ci doar
să îmi permiteţi să vă mai pot desprinde
din gând, cu promisiunea
ca nu vă mai omor.
Daniela Cervinschi
Celula
2009-03-01 12:01
Trei pereţi, un păianjen, un geam,
Şi noduri de gratii de cealaltă parte,
Ce tânăr în cuget şi-n crezuri eram
Când cel din oglindă-nsemna “libertate”.
Iar ochii se uită spre jilavul pod
Şi văd cum o lampă se clatină alene,
Ea arde mereu, căci o rază nu pot
Să prind cu privirea de-amaruri de vreme.
Ce linişte moartă, tot timpu-o ascult,
Şi nu-i nici un foşnet de grija-mi să scape,
Dar paşii de şoareci - e tot ce aud,
Şi stropii de apă, i-aud câteodată.
Cu unghia roasă-n perete pictez
Numele tău, ce abia de-l ţin minte,
Buchiile-i roşii mă fac să visez,
La fel mă făcea glasul tău, înainte…
Scris de: Andrei Creacico
Nascut pe 24 mai 1988,
Universitatea Politehnica din Bucuresti, la Facultatea de Inginerie si Aeronautica.
Moartea Morţii
2009-02-27 11:59
Un dor din nor îşi ia fiinţă,
Un foc din dragoste de lună,
Un cânt din trandafir sau mătrăgună,
O cruce din urgii sau umilinţă.
Dorul moare în scrum de nuferi;
Focul se stinge cu lacrimi de mări,
Cântul moare în bocet de luceferi;
Crucea se stinge în apusuri de zări.
La moartea morţii fredona Abisul îndurerat,
Pământul a rămas orfan, sărac, nealinat;
La moartea morţii fredona Durerea refrene seci,
Căci se gândea că nu va mai muri în veci.
La moartea morţii fredonez o rece melodie,
Căci dacă m-am născut din fulgii de zăpadă
Am visat să mor în cuvânt de păpădie,
Dar, a murit moartea, cu ea, şi visul meu odată.
Daniela Cervinschi
În faţă ni-i râul…
2009-02-24 22:35
În faţă ni-i râul, e-atât de aproape,
Şi fierbe tot valul, cu sângele-n el,
Iau arma în mâna, ce tremură-n coate,
Gătit să distrugem duşmanul mişel.
Un ordin se-aude: “Ostaşi, înainte..!”
Curajul răsună din zdravănul glas,
Îşi uită acasă toţi vieţile frânte,
Căci inima bate - puţin i-a rămas.
Păşesc înainte prin focuri de arme,
Şi de mitraliere, şi păsări de fier,
Nimic nu m-opreşte, căci strâng între palme
Dorinţa de liber, de drept, de etern..!
În jurul meu pică de răni sângeroase
Viteji cu credinţă şi duh neînfrânt,
Oţelul le trece prin muşchi şi prin oase,
Iar vieţile pleacă înainte de timp.
Cenuşa amară prin aer pluteşte,
Noroiul cuprinde duşmanii pe rând,
Istoria Ţării prin noi se mândreşte
De încă o glorie, şi-atâtea mai sânt..!
E aproape sfârşitul, se-ntinde tăcerea,
Când glonţul îmi mângâie coasta dintâi,
Cât doare trecutul..! Ce dulce-i durerea..!
Când mori, ca pe alţii să-i vezi între vii…
Scris de: Andrei Creacico
Nascut pe 24 mai 1988,
Universitatea Politehnica din Bucuresti, la Facultatea de Inginerie si Aeronautica.
Despre glie
2009-02-03 16:35
„De-o fi un ceas şi noi nu-l vom pricepe
Şi ne vom da moşia la străin,
Ne mânce câinii inima prin stepe,
Acum şi-n vecii-vecilor, Amin!”
(Vasile Posteucă)
„Acolo-i încă toamnă rece
Şi plouă-plouă tot mereu
Sunt lacrimi care n-or să sece
Cât va fi toamnă-n satul meu”!
(Nicolae Lupan)