Miss Basarabia 2016

2016-04-13

missbasarabia

Grupul de Inițiativă Basarabeană - Cluj organizează concursul ,,Miss Basarabia”, ajuns la a 5-a ediție. Seara de 15 Aprilie se anunță a fi una de excepție, organizatorii pregătind surprize de proporții. Ediția din acest an se va remarca prin ingeniozitate, creativitate, promptitudine și spectacol. În concurs s-au înscris 17 dintre cele mai focoase basarabence, însă în urma casting-ului doar 6 dintre ele au primit biletul de călătorie în marea aventură a curajului, ambiției și perfecțiunii. 
Concurentele afirmă că au un scop comun, cel de a a oferi o seară memorabilă și emoții de neuitat. În final, frumusețea, talentul și ambiția demonstrată în urma celor 6 probe de foc, vor desemna câștigătoarea acestei ediții.

Titlul de ,,Miss Basarabia-2016” dă imbold oricărei domnișoare să își aprecieze propriile calități, titlul pe care îl va cuceri cea care prin carismă și zâmbet va fura privirile celor prezenți.

Femeia merită să fie admirată, iar ,,Miss Basarabia” are ca scop oferirea acestei posibilități, concursul în sine este o combinație dintre frumusețe și rafinament. Ori, basarabencele merită să fie admirate pentru că pot oferi tuturor emoții și o parte din sine.” ,,Miss Basarabia” e considerat a fi cel mai așteptat și senzațional eveniment al lunii aprilie, plin de surprize, una dintre ele fiind invitatul special VANOTEK, care va oferi un plus de culoare concursului, care va avea loc în Club NOA, str. Republicii, nr. 109. Evenimentul va fi moderat de către basarabenii Doina Stina și Vadim Zabica.

Mulțumim partenerilor și sponsorilor care au făcut posibil desfășurarea acestui eveniemnt:

Parteneri media:
TVR Cluj și Look TV

Parteneri: 
Club NOA
http://www.nestofangels.ro/

DD Visual 
https://www.facebook.com/ddvisuual/?fref=ts

Andrian Oborocean 
https://www.facebook.com/Andria-Photography-7598025307991…/…

Beatrice Moraru 
https://www.facebook.com/bearticephotos/?fref=ts

Catwalk by Ramona Mindru 
http://www.catwalksalon.ro/ 

Salon Ma Cherie
http://macherie.ro/

Sunkiss Solar
http://www.sunkiss.ro/ 


Sponsori: 
Jolidon Romania 
https://www.jolidon.ro/

Zigman Mobilier 
http://www.zigman.ro/

BURN Fitness
http://www.burncluj.ro/

Oriflame
https://www.facebook.com/SediulOriflameCluj/?hc_location=ufi
http://ro.oriflame.com/

Midi Bus & Gal Trans 
https://www.facebook.com/AlexTurMidiBus/?fref=ts

Allure - Clinique de Beaute
http://salon-allure.ro/

ParaPark Cluj 
http://parapark.ro/landing_page/rou/index.html

Vitali Cipileaga
https://www.facebook.com/devorbacutine.eu/?pnref=lhc 
http://devorbacutine.eu/

Pop Diana Emilia - Cabinet individual de psihologie
https://www.facebook.com/popdianaemilia/?fref=ts

Gavril Haba - Consilier dezvoltare personală
http://gavrilhaba.eu/

Love and passion Lingerie
https://www.facebook.com/LovenPassionByNicole/?fref=ts

Coliere Chic -C&C 
https://www.facebook.com/luxurynecklaces/?fref=ts

Fiesta Cubana 
https://www.facebook.com/FiestaCubanaPage/?fref=ts
http://fiestacubana.ro/salsa-cluj/

Sucul Viu

http://suculviu.ro/

Mikko 
https://www.facebook.com/MiKKOfleursenpapier/?fref=ts

Casa Vikingilor
http://www.casavikingilor.ro/

Victor. Fresh To Go
https://www.facebook.com/victor.freshtogo/?fref=ts

Decora Flora

Ramex
http://ramex.ro

——
N.O.A. Artist Experience : VANOTEK
Resident DJs: Carlos & Mihai V
Host : Mc Dylma
Light Jockey: Alpar Shineman
Video Effects: Luciano
Show dance: NOA’S ANGELS

——
Acces: 10 lei
Rezervări la 0748 290 090. Vezi termenii și condițiile: http://bit.do/Termeni-si-Conditii
Accesul este permis doar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.





Inapoi

Add a comment

*
*
Care este suma lui 7 si 5?*