Legal în România - CONTEAZĂ!
2011-10-21
Sâmbătă, 22 octombrie, în incinta Cantinei din Campusul Haşdeu, începând cu orele 16.00 se va organiza un dialog, introdus de Grupul de Iniţiativă Basarabeană din Cluj, unde studenţii basarabeni din Cluj Napoca se vor întâlni cu Comisarul-şef al Oficiului Român pentru Imigrari al judeţului Cluj (ORI) – Luduşan Marius.
Această întâlnire vine să clarifice mai multe întrebări ale studenţilor legate de obţinerea Permiselor de şedere temporară, schimbarea acestora, precum şi cele legate de condiţiile de şedere după redobândirea cetăţeniei şi suspendarea permisului de şedere. GIB Cluj, ca extensie a proiectului „Adopt un boboc” (ediţia a V-a), invită toţi studenţii basarabeni la această întâlnire pentru elucidarea tuturor neclarităţilor pe care le au în legătură cu termenii legali ce vizează şederea şi libera circulaţie pe teritoriul statului Român. Iniţiem acest dialog întrucât dorim evitarea situaţiilor conflictuale ce ar putea să apară pe parcursul anului de studiu 2011-2012, precum şi pentru a primi răspunsuri ce vizează taxele de schimabre a permiselor de şedere, termenele oficiale de declarare a schimbării de domiciliu permanent sau temporar, obligaţiile şi drepturile studenţilor basarabeni, protecţia/securitatea persoanei/studentului de la persoane competente.
Participarea la această întâlnire este încurajată deoarece vizează direct studenţii basarabeni, iar răspunsurile vor uşura colaborarea cu organele legii. Pentru ca întrebările tale să ajungă la reprezentanţii legii te rugăm să le înscrii la adresa de e-mail: office@gibcluj.ro








Add a comment