Cu idei şi voie bună boboceii se adună!!! Comunică şi Cunoaşte, ediţia a VI-a. Arcalia ne aşteaptă!
2009-10-25
Şi în această toamnă Grupul de Iniţiativă Basarabeană Cluj, respectându-şi tradiţia, organizează a VI-a ediţie a proiectului ,,Comunică şi Cunoaşte’’. Evenimentul va avea loc în complexul Arcalia al Universităţii Babeş-Bolyai şi se va desfăşură pe parcursul a trei zile, din 27 octombrie până în 29 octombrie cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului prin Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca. La aceasta sesiune de training-uri vor participa 60 de tineri basarabeni, prioritate având noii veniţi, studenţi în anul I la facultăţile din Cluj-Napoca, indiferent de profilul acestora. Taxa de participare este de 20 RON.
În cele trei zile sunt planificate o serie de activităţi interesante care vă vor antrena nu numai creativitatea, dar şi abilităţile voastre analitice şi de socializare.
Vor fi organizate diverse jocuri de team-building cu scopul de a vă forma spiritul de echipă şi capacităţile de comunicare interpersonală.
Nu va lipsi Treasure Hunt-ul, dezbaterile asupra principalelor teme de interes legate de studenţie, jocurile de negociere şi de rezolvare a conflictelor.
De asemenea, vor fi organizate activităţi sportive care vă vor da un plus de energie pentru a înfrunta sesiunea obositoare ce vă aşteaptă. Vom iniţia discuţii asupra aspectelor culturale din Ardeal, prezentându-vă un ,,minidicţionar’’ al regionalismelor specifice acestei zone.
Va avea loc o prezentare de amploare a GIB Cluj, a organizaţiei în sine, se va pune accent pe următoarele aspecte: principalele proiecte realizate, care îi sunt principalele structuri şi ce presupun acestea, cum funcţionează procesul de luare a deciziilor. Astfel veţi fi informaţi direct şi veţi avea posibilitatea sa puneţi întrebări, să veniţi cu idei şi propuneri de orice fel.
Proiectul ,,Comunică şi Cunoaşte’’ a fost creat în primul rând pentru a răspunde nevoilor voastre de socializare şi de acomodare. A fost creat de basarabeni pentru basarabeni, adică reprezintă un pachet de activităţi adaptat dorinţelor voastre.
Gândiţi-vă câţi prieteni vă veţi face, câte lucruri noi veţi învăţa!!! Şi nu vor lipsi nici serile în care ne vom distra împreună!!!
Fii deştept, investeşte în tine!
Dacă vrei să participi la sesiunea de training-uri ,,Comunică şi Cunoaşte'' trebuie să completezi formularul de mai jos până duminică, 25 octombrie. Taxa de participare este de 20 RON.
D.C









Add a comment