Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova cere demisia lui Valeriu Gurbulea şi a lui Artur Reşetnicov
2009-06-15
Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM) cere demisia Procurorului General, Valeriu Gurbulea şi a Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Artur Reşetnicov, în legătură cu iresponsabilitatea de care aceştia au dat dovadă în declaraţiile făcute în cadrul aşa-numitului documentar „Atac asupra Moldovei”.
CHDOM
consideră foarte gravă lansarea de acuzaţii la adresa unor persoane
concrete, până la pronunţarea definitivă a unei sentinţe judecătoreşti,
fapt ce încalcă dreptul constituţional la prezumţia nevinovăţiei.
Reamintim, în acest sens, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului (CEDO) în cauza POPOVICI c. MOLDOVEI din 27.11.2007, prin care
s-a constatat încălcarea art. 6 par. 2. La baza deciziei au stat
declaraţiile aceluiaşi Procuror General al Moldovei, Valeriu Gurbulea,
prin care reclamantului i se aduceau acuzaţii similare, înainte de
adoptarea unei decizii judecătoreşti. CHDOM este alertat de faptul că
dl. Valeriu Gurbulea repetă, cu bună ştiinţă, acţiunile care au stat la
baza condamnării anterioare a RM. Faptul este cu atât mai grav, cu cât
în declaraţii asemănătoare s-au lansat şi directorul Servicii
informaţii şi Securitate al RM (SIS), Artur Reşetnicov şi preşedintele
în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.
Totodată,
CHDOM atenţionează asupra imperativităţii respectării dreptului
personei la viaţă privată în procesul desfăşurării urmăririi penale. În
această ordine de idei, legea stipulează expres faptul că informaţia
privată, administrată de către organul de anchetă, trebuie să fie
utilizată într-o cauză penală concretă.
În consecinţă, difuzarea
publică a convorbirilor telefonice interceptate încalcă normele de
procedură penală. Acestea mai stabilesc că „materialele urmăririi
penale nu pot fi date publicităţii decât cu autorizaţia persoanei care
efectuează urmărirea penală şi numai în măsura în care ea consideră că
aceasta este posibil, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie.”
La
fel, CHDOM atrage atenţia asupra încălcării evidente a art. 8 al
Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, Dreptul la viaţă privată a persoanei. CHDOM face
trimitere la declaraţiile reprezentanţilor persoanelor acuzate, care au
semnalat nerespectarea procedurii de interceptare, prin neinformarea în
scris, aşa cum prevede legea, a persoanelor interceptate, despre acest
fapt.
Comitetul Helsinki semnalează că acest nou şir de
încălcări poate duce la ulterioare condamnări ale Republicii Moldova la
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Totodată, CHDOM a
solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului să evalueze şi să
îşi exprime opinia asupra difuzării acestui aşa-numit documentar.
sursa: www.unimedia.md








Add a comment